Vartopel Arpasel 13.11.2010


Dupa aproape toata luna lui oct petrecuta prin Bucegi, si ultimele trei week-enduri prin Fagaras in sfarsit gasesc un partener pentru parcurgerea crestei Vartopel Arpasel. Vremea a fost foarte frumoasa, vantul ne-a jucat ceva feste, dar singurul meu regret este ca am uitat bateriile de schimb ale aparatului de fotografiat acasa, asadar toate pozele sunt facute cu telefonul (scuzati calitatea slaba).

Traseul are portiuni cu dificultati cuprinse intre 1B si 3A, iar pentru parcurgerea lui au fost necesare : ham, casca, un anou, trei bucle/2 oameni, 2 carabe, dispozitiv de rapel( am folosit reverso deoarece nu torsioneaza si nu rasuceste corzile) si doua lungimi de coarda. (si bineinteles este absolut necesar sa fi foarte stapan pe modul de folosire al echipamentului)

Am plecat din Bucuresti sambata dimineata a ora 5.45 de la metrou Pacii cu masina a doi prieteni din Ursul Trubadur, Emil si Ioana (multumim !!). Eram 5 persoane : eu , Daniel Toader, Lucian Balan, Emil si Ioana. Pe munte am format doua echipe : eu impreuna cu Lucian am plecat pe Vartopel-Arpasel, iar ceilalti au pornit de la Piscul Negru pe Muchia Podeanu pana la Caltun prin Strunga Doamnelor.

Eu si Lucian am ajuns rapid la refugiul de la Fereastra Zmeilor. Acum pe acel loc a fost construit un refugiu mult mai mare si mai incapator decat vechiul adapost, care este inca in picioare.


Lucian

Dupe ce petrecem 20 de minute la refugiu cu aranjarea echipamentului si ascunderea lucrurilor ce nu ne erau utile pe traseu, pornim hotarati catre Fereastra Zmeilor, unde avem sa ajungem in 15 minute.


Fereastra Zmeilor

Intrarea in traseu pe deasupra Ferestrei urmand o vaga poteca. Prima portiune, o reprezinta un urcus pronuntat care ne scoate in creasta Vartopel. Creasta nu este dificila, insa la traversari si in portiunile exuse este necesara multa atentie, deoarece terenul este friabil.

de aici incepe distractia :))

Lucian

am ajuns rapid si fara emotii pe vf Vartopel, iar de aici am rapelat in strunga spre VF Fantanii pe un horn. este de ajuns o lungime de 50 de metrii, dar la final rapelul se termina cu o traversare catre strunga. De aici am continuat matematic pe creasta, trecand de Vf Fantanii si de Vf lui Adam.


Se vad deja „Urechile de Iepure” pasajul de maxim al traseului.

Aici, la Urechi am pierdut ceva timp cu rapelurile. Catararea pe urechi nu este grea dar e nevoie de maaaare atentie la prize, deoarece terenul este friabil. Foarte friabil. Lucian a avut norocul sa dea de un astfel de bolovan, si experienta nu a fost tocmai placuta.

pentru coborarea de pe prima ureche se face un singur rapel, pentru care este suficienta o lungima de 50, iar pentru a doua coborare am facut doua rapeluri. Punctele de rapel au fost reamenajate de curand cu lanturi.

Lucian pregatind primul rapel de pe urechea vestica.

Dupa ce am trecut de urechi in maximum 30 de minute, nici atat, am fost la punctul de organizare a rapelului final. Am legat cele doua corzi (de fapt o carda si o semi-coarda) din dotare cu opt-uri si i-am dat drumul la rapel.

Inainte de rapel, cu lacrimi de vant in ochi 🙂


inserarea peste creasta

rapelul decurge normal, fara incidente, aterizam pe zapada si urcam cu grija pe lespedea din strunga. de aici de jos vedem si un punct de rapel intermediar(echipat cu lanturi noi), situat cam inafara liniei de rapel catre sud , catre stanga cum te uiti la Vf Capra. Surpriza mare a fost ca…………………… ni s-au blocat corzile…a tras Lucian, le vantura ba la stanga, ba la dreapta, mai pe sus mai pe jos…si nimic. dezamagire totala.

Ne vedem nevoiti sa ne intoarcem la refugiu cu gandul ca a doua zi, mai odihiniti sa ne intoarcem dupa ele. asa si facem.
Petrecem o noapte odihinitoare in refugiu , ia r a doua zi la 10.30 suntem iar in strunga.Acolo, stupoare: corzile nu mai erau. Ne-am zgait, ne-am catarat pe acolo sa ne uitam, nimic. credeam ca le-o fi luat vantul si le-o fi dat dupa vreo stanca, dar totusi catusi de putin ar fi trebuit sa le putem zari. Plecam resemnati, iar dupa vreo doua ore primim un telefon de la prietenul meu Daniel care ne anunta ca cele doua corzi fusesera recuperate de niste baieti si ca fusesera lasate in grija Salvamontului de la 2000 de unde le-am luat la scurt timp.

Concluzii : traseul l-am facut in 5 ore si mi s-a parut mai greu ca Acele, mai usor decat Creasta picaturii
-e nevoie de doua corzi pentru rapelul final.
-a fost un traseu foarte interesant!!

Vreau sa le multumesc din suflet celor care ne-au recuperat corzile! Sunteti cei mai tari!

Anunțuri

Despre Oana Gorduna

Trebuie sa tinzi intotdeauna spre mai inalt si sa privesti cat mai departe. Goethe
Acest articol a fost publicat în in tara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s