Partea a doua – Valea Ishinca – Ishinca (5550m)si Tocllaraju (6032m)


Iata ca ca dupa doua zile petrecute in Huaraz, deja ne vedem in taxiul care avea sa ne duca spre Valea Ishinca. Plecam din Huaraz pe la 09.30, si intr-o ora jumate’ ajungem la punctul de plecare spre Valea Ishinca.

Huascaran Sur

Drumul nu este lung, dar plin de praf. Am pornit de la 3500 m si am facut aproape 4 ore pana la 4350m, altitudinea taberei de baza. Pentru intrarea in Parcul National Huascaran se plateste un bilet de 65 de soles valabil 30 de zile.
Ne punem corturile ,ne facem deja planuri pentru maine si mancam :). In tabara sunt ceva corturi, dar nu e foarte mare aglomeratie. Eu ma simt foarte bine in ciuda altitudinii, insa Daniel nu are acelasi noroc ca mine.
A doua zi urma sa plecam spre un varf de aclimatizare, Ishinca, de 5550 m, fara dificultati tehnice. Drumul pana acolo este lungiar diferenta de nivel este de 1200 m.

Privelistea taberei de baza (in partea stanga a imaginii – vf Tocllaraju)

Refugiul Ishinca

In zona exista si un refugiu, cel din poza de mai sus, unde se poate sta cu 15 dolari pe noapte in conditii foarte bune. Mai exista unul la 5000m, in apropierea varfurilor Ishinca si Ranrapalca, care poate fi folosit in cazul in care vrei sa faci Ishinca, dar nu agreezi sa urci cei 1200 de m dintr-o singura bucata.

A doua zi ne trezim pe la ora 02.00. Pe traseu am pornit doar eu si ghidul Raffaelo – Daniel se simtea rau. Vremea era excelenta, afara era destul de frig, si de pe morena ii puteam vedea pe cei care incercau Tocllaraju. Ma rugam sa avem si noi parte de asa vreme faina. Ne-am intalnit cu doi argentieni care aveau acelasi plan ca noi. Ii depasim, urmand ca la intoarcere sa aflam ca au renuntat la traseu din cauza ca se simteau rau de la altitudine – asta a facut ca noi doi sa fim singurii pe varf in ziua respectiva. Morena este lunga si sinuoasa, si altitudinea deja isi spunea cuvantul asupra mea penru ca ma incercau oaresce ameteli.

Fata nordica a Nevado Ranrapalca 6162 m (rutele de pe aceasta parte sunt cotate D si D-,iar pericolul caderii de pietre este foarte mare. In urcarea noastra catre Ishinca am vazut bolovani destul de mari desprinzandu-se din perete)

M-am bucurat ca am ajuns in sfarsit pe ghetar, insa nu ma bucuram cand simteam si auzeam cum crapa gheata sub mine (asta din cauza incalzirii – se auzea tot felul de pocnituri dubioase in gheata). Oricum dupa inca vreo ora jumate de mers pe buza crevaselor, ajungem la panta somitala, acoperita de zapada, cu o inclinatie de aprox 50 de grade

Tocllaraju


Traseul catre varf 🙂

Parcurgem rapid cei 50m, uit parca de ameteli , si iata-ma pe varf :).

Cu Nevado Ranrapalca

M-am bucurat ca am ajuns pe Ishinca. Era cel mai inalt vf pentru mine la momentul acela, pana atunci ajunsesem doar pe Mont Blanc si pe cele mai inalte din Balcani. Ma bucur si acum si sunt recunoscatoare pentru vremea buna si pentru priveliste. Pe Tocllaraju am avut o vreme ingrozitoare.

La coborare am continuat pe partea sudica a muntelui, traversand catre Ranrapalca.

Coborarea de pe Ishinca.

Nu prea ma bucura coborarea… iar morena luuunga, si caldura f puternica. Oricum ma bucuram foarte mult ca reusisem sa urc la 5550m, ca ma simtisem acceptabil, ca ma miscam bine, si ca nu aveam deloc dureri de cap. Toate astea veneau ca o confirmare pentru ce urma.
In tabara de baza ii dau veste lui Daniel si aflu ca si el urcase singur pana la 5000m , desi se simtise cam rau. dupa-amiaza deja se simtea chiar ok Super 🙂

A doua zi … pregatim echipamentul pentru ascensiunea pe Tocllaraju si ne odihnim. Mergem si in refugiu unde ne bucuram de cartile si revistele cu speficic montan pe care cei de acolo le tin pentru turisti. Foarte primitori si amabili, zambitori si pusi pe glume oamenii de acolo.

A treia zi mancam ceva si pornim pe morena. Nu asa de lunga ca cea de la Ishinca, dar mult mai sustinuta. Pe la 4700m cerul se acopera si incepe sa ploua. Din pacate aceasta fereastra de vreme proasta avea sa dureze inca doua zile.
Ajungem rapid in tabara de pe morena (Campo Morena) si ne punem cortul pe o lespede de piatra. Privelistea este inedita… nu am vazut niciodata un ghetar atat de fragmentat si atat de multe crevase. In plus aveam ocazia sa vad si sa aud avalansele cazand din perete, chestie care ma facea sa-mi pun ceva intrebari.


Je 🙂

In tabara ne-am intalnit cu 3 spanioli ff vorbareti care aveau acelasi plan cu noi. Incercasera pe Ranrapalca, dar dupa 2 lungimi au decis ca e prea periculos, si s-au intors pentru Toclla (varianta prescurtata agreata de localnici).

Planul era facut : ne trezim la 2 plecam la 2.30. Noaptea la aproximativ 5000 de metrii nu a fost foarte friguroasa. Nu m-am putut odihni bine in schimb. Posibil de la altitudine, dar totusi cred ca de la emotii. Ne trezim la 02.00 si avem parte de o surpriza neplacuta, cel putin spus… afara ningea si era ceata. Ce sa zicem… am vazut si mai rau… macar nu bate vantul, asa-i? 🙂 Ii vedem pe spanioli cum pleaca. Noi aveam sa plecam la o ora dupa ei.
Dupa ce pornim din tabara, ajungem imediat pe zapada, ne punem coltarii si ii dam bataie. Urmeaza o panta sustinuta de zapada care avea sa ne conduca sus pe ghetar. Ajunsi sus, am coborat putin, si a inceput slalomul printre crevase. Raffaelo ne spunea ca muntele se schimbase mult de anul trecut, se crevasase puternic, si traseul suferise modificari. Chiar si el era foarte surprins de vremea atat de proasta. Practic nu am putut sa fac nici o poza… imi puteam fotografia bocancii si coarda.
Urmeaza pante sustinute si lungi, la capatul fiecareia aflandu-se portiuni cu bergschrund-uri si crevase. Deja ii depasisem pe spanioli, cand dupa cateva ore bune de urcat si sarit crevase ajungem la baza peretelui care avea sa ne duca pe varf: doua lungimi, gheata la 65, iar sub varf inclinatia crestea peste 65. Din motive nestiute cei trei catalani au renuntat sa mai urce pe varf.
Eram obosita, si imi era cam frig, dar cand am inceput sa urc panta nu ma aveam nimic. Pana sus am auzit doar vocea lui Daniel care imi striga ca fusese lovit.Deasupra noastra era o echipa de americani care plecasera pe la 12.30 din tabara de baza, facusera varful, si amenajau un Abalakov pentru rapel. In munca lor eliberau bucati de gheata, si una mai marisoara il lovise pe Daniel in fata si ii sparsese buza.

Am mai urcat cativa metri si am ajuns pe varf!! Eram super fericita ca am reusit desi nu a fost un traseu usor.Ma cam durea stomacul de la un energizant mai dubios cumparat din Romania, si ajunsa sus mi s-a facut rau. Mi-a trecut repede oricum.

Vremea continua sa fie proasta, inca ningea, ceata, asa ca pozele nu sunt nici pe departe frumoase pe cat ar fi putut sa fie. Ghinion ce sa fac?
Urmeaza coborarea: aveam doua corzi de 50 la noi, asa ca am facut 2 rapeluri pana jos, dupa care a coborat o foarte lunga intoarcere… cel putin asa mi s-a parut mie 🙂
Am ajuns in tabara de pe morena, am suportat ninsoarea in cort timp de doua ore in care ne-am straduit sa dormim putin. Dupa aceea am continuat catre tabara de baza, unde speram sa am un somn mai consistent.

Urmeaza..

Anunțuri

Despre Oana Gorduna

Trebuie sa tinzi intotdeauna spre mai inalt si sa privesti cat mai departe. Goethe
Acest articol a fost publicat în iesiri in afara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Partea a doua – Valea Ishinca – Ishinca (5550m)si Tocllaraju (6032m)

  1. Ana zice:

    Bai Oana bai da si mie o caciula cu BRD:)) Io trebuia sa vin cu aia cu Base si sa aprind primusu cu o bricheta de la PDL…ce mai ziceai atunci?:)) Funny pozele (mai ales cu caciuloaia aia), zona superba BRAVO pt ce ati facut si succes cu blogu; si eu am incercat, da’ mai greu cu timpul… Ar fi fain sa pui si din turele de iarna cand o sa facem iarna asta, sa aratam lumii marele Harciog;))

  2. Iribiri zice:

    De ce avea obloanele inchise refugiul Ishinca? Au mancare? si da imi pare rau ca ati avut vreme nashpa in a doua parte. .. asta e! mai tre sa mergeti o data sa faceti poza cu cerul senin 😛

    • oanagorduna zice:

      direeeect. la iarna ma duc :P. bai acum al modul serios, chiar o sa ma ma duc acolo o data pe munte Plus ca as vrea sa merg laTiticaca :). si poate si in jungla, ca Daniel e mare fan 🙂

      de ce avea obloanele inchise refugiul? poate or fi dormit inca cei de dinauntru. Oricum inauntru era super ca lumea pentru ca aveau o biblioteca cu carti si reviste de munte pe care le puteai studia, fie ca erai cazat la ei sau stateai la cort. foarte primitori si de treaba peruanii 🙂

      sa auzim de bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s