Poze frumoase din Iezer

eeei cum bunul obicei ne poarta pasii in fiecare weekend spre munte, nici week-endul asta nu ne-am lasat. Am parcurs Creasta Iezerului de pe Vacarea , pana la Cuca, cu noaptea petrecuta la refugiul Iezer. La debutul traseului conditiile meteo nu erau din cele ideale, adica am avut parte de ceata si un fel de burnita, dar mai apoi lucrurile s-au imbunatatit, si odata ce am iesit in golul alpin am avut parte de soare.
Am plecat de la Metrou Pacii spre Campulung 4 oameni: eu, Daniel, Laura si Emil.


caldura mare


spre crucea ateneului


deasupra refugiului iezer


pe langa refugiu

la refugiu am ajuns cu bine la ora 13 daca imi aduc eu aminte bine. Devreme. Ce sa facem ce sa facem? Mancam bineinteles:)
Aici ne intanim cu un domn care urcase pe vale la refugiu, si care ne-a pus intrebare interesanta: care este semnificatia Crucii Ateneului? Spre rusinea mea, nu stiam, asa ca am cercetat acasa si am aflat: „Punctul de parasire al crestei este marcat de un monument (Crucea Ateneului din Voinesti), închinat memoriei celor caiuti în luptele din 1916 – lupte extinse, în toamna acelui an, pîna în tinutul salbatic si neumblat al vaii superioare a Rîului Tîrgului. El constituie, în relieful vag al culmei, un reper de orientare sigur si deosebit de pretios în zilele fara vizibilitate.”(http://www.scritube.com/geografie/turism/Caracterizare-geografica-munti112219515.php) interesant si bine de stiut

ne mai invartim, ne aranjam sacii de dormit, si eu una cedez si pe la 16 ma culc. baietii s-au bagat si ei la smn, singura care a ales sa se mai plimbe si sa se bucure de soare si de frigul de afara a fost laura. Noaptea am petrecut-o bine, in refugiu s-a facut cald, si eu ma gandeam: „maama ce bine era daca nu mai caram 2 kile si ceva de sac de puf dupa mine”. fac apel la vorba ui Daniel „Asa s-a calit otelul”. 🙂

a doua zi ne trezim pe la un sase ne strangem toate cele, si pe la un 7 si un sfert parasim refugiul cu ideea de a parcurge restul de creasta. Vremea era splendida, soarele de abia rasarea, parca pluteam pe o mare de nori, iar in zare se vedeau Bucegii si Craiul.


la rasarit

nu trece mult si ajungem pe Iezerul Mare


Coborarea de pe Iezerul Mare

Era ceva zapada, iar afara era destul de frig(ne inghetase apa in sticlele din rucsac). Urmam matematic linia crestei, si in scurt timp ajungem pe Vf Rosu 2469m, cel mai inalt din masiv. De aici porneste creasta ce face legatura cu Muntii Fagaras Mezea — Otic — Bratila. Inca o chestiune interesanta : de sub Curmatura Otic izvoraste Dimbovita. Din acest punct este estimat ca pana pe Batrana se fac 3 h, si pana pe Papusa 5h. Noi am fost o ceva mai rapizi si am ajuns intr-o ora pe Batrana, si in vreo trei pe plaiurile de dupa Papusa. Iarna cu siguranta nu am fi avut astfel de „recorduri” 🙂

Norocul ne paraseste si se pune ceata. suntem totusi recunoscatori ca am avut parte de privelisti deosebite dimineata 🙂
Continuarea traseului nu pune probleme, dar totusi vine cu niste surprize 🙂 asta pentru ca ma intalnesc dupa Papusa prietenii mei de la Ecotur. Incredibil cat de mica este lumea 🙂

o tura frumoasa, vreme buna, revedere cu prietenii si prajituri la Iepurasul 🙂
un sfarsit de saptamana reusit 🙂

Anunțuri
| 1 comentariu

Vartopel Arpasel 13.11.2010

Dupa aproape toata luna lui oct petrecuta prin Bucegi, si ultimele trei week-enduri prin Fagaras in sfarsit gasesc un partener pentru parcurgerea crestei Vartopel Arpasel. Vremea a fost foarte frumoasa, vantul ne-a jucat ceva feste, dar singurul meu regret este ca am uitat bateriile de schimb ale aparatului de fotografiat acasa, asadar toate pozele sunt facute cu telefonul (scuzati calitatea slaba).

Traseul are portiuni cu dificultati cuprinse intre 1B si 3A, iar pentru parcurgerea lui au fost necesare : ham, casca, un anou, trei bucle/2 oameni, 2 carabe, dispozitiv de rapel( am folosit reverso deoarece nu torsioneaza si nu rasuceste corzile) si doua lungimi de coarda. (si bineinteles este absolut necesar sa fi foarte stapan pe modul de folosire al echipamentului)

Am plecat din Bucuresti sambata dimineata a ora 5.45 de la metrou Pacii cu masina a doi prieteni din Ursul Trubadur, Emil si Ioana (multumim !!). Eram 5 persoane : eu , Daniel Toader, Lucian Balan, Emil si Ioana. Pe munte am format doua echipe : eu impreuna cu Lucian am plecat pe Vartopel-Arpasel, iar ceilalti au pornit de la Piscul Negru pe Muchia Podeanu pana la Caltun prin Strunga Doamnelor.

Eu si Lucian am ajuns rapid la refugiul de la Fereastra Zmeilor. Acum pe acel loc a fost construit un refugiu mult mai mare si mai incapator decat vechiul adapost, care este inca in picioare.


Lucian

Dupe ce petrecem 20 de minute la refugiu cu aranjarea echipamentului si ascunderea lucrurilor ce nu ne erau utile pe traseu, pornim hotarati catre Fereastra Zmeilor, unde avem sa ajungem in 15 minute.


Fereastra Zmeilor

Intrarea in traseu pe deasupra Ferestrei urmand o vaga poteca. Prima portiune, o reprezinta un urcus pronuntat care ne scoate in creasta Vartopel. Creasta nu este dificila, insa la traversari si in portiunile exuse este necesara multa atentie, deoarece terenul este friabil.

de aici incepe distractia :))

Lucian

am ajuns rapid si fara emotii pe vf Vartopel, iar de aici am rapelat in strunga spre VF Fantanii pe un horn. este de ajuns o lungime de 50 de metrii, dar la final rapelul se termina cu o traversare catre strunga. De aici am continuat matematic pe creasta, trecand de Vf Fantanii si de Vf lui Adam.


Se vad deja „Urechile de Iepure” pasajul de maxim al traseului.

Aici, la Urechi am pierdut ceva timp cu rapelurile. Catararea pe urechi nu este grea dar e nevoie de maaaare atentie la prize, deoarece terenul este friabil. Foarte friabil. Lucian a avut norocul sa dea de un astfel de bolovan, si experienta nu a fost tocmai placuta.

pentru coborarea de pe prima ureche se face un singur rapel, pentru care este suficienta o lungima de 50, iar pentru a doua coborare am facut doua rapeluri. Punctele de rapel au fost reamenajate de curand cu lanturi.

Lucian pregatind primul rapel de pe urechea vestica.

Dupa ce am trecut de urechi in maximum 30 de minute, nici atat, am fost la punctul de organizare a rapelului final. Am legat cele doua corzi (de fapt o carda si o semi-coarda) din dotare cu opt-uri si i-am dat drumul la rapel.

Inainte de rapel, cu lacrimi de vant in ochi 🙂


inserarea peste creasta

rapelul decurge normal, fara incidente, aterizam pe zapada si urcam cu grija pe lespedea din strunga. de aici de jos vedem si un punct de rapel intermediar(echipat cu lanturi noi), situat cam inafara liniei de rapel catre sud , catre stanga cum te uiti la Vf Capra. Surpriza mare a fost ca…………………… ni s-au blocat corzile…a tras Lucian, le vantura ba la stanga, ba la dreapta, mai pe sus mai pe jos…si nimic. dezamagire totala.

Ne vedem nevoiti sa ne intoarcem la refugiu cu gandul ca a doua zi, mai odihiniti sa ne intoarcem dupa ele. asa si facem.
Petrecem o noapte odihinitoare in refugiu , ia r a doua zi la 10.30 suntem iar in strunga.Acolo, stupoare: corzile nu mai erau. Ne-am zgait, ne-am catarat pe acolo sa ne uitam, nimic. credeam ca le-o fi luat vantul si le-o fi dat dupa vreo stanca, dar totusi catusi de putin ar fi trebuit sa le putem zari. Plecam resemnati, iar dupa vreo doua ore primim un telefon de la prietenul meu Daniel care ne anunta ca cele doua corzi fusesera recuperate de niste baieti si ca fusesera lasate in grija Salvamontului de la 2000 de unde le-am luat la scurt timp.

Concluzii : traseul l-am facut in 5 ore si mi s-a parut mai greu ca Acele, mai usor decat Creasta picaturii
-e nevoie de doua corzi pentru rapelul final.
-a fost un traseu foarte interesant!!

Vreau sa le multumesc din suflet celor care ne-au recuperat corzile! Sunteti cei mai tari!

Publicat în in tara | Lasă un comentariu

Acele Morarului 04.09.2010

Un traseu foarte frumos, pe care doream sa-l parcurg de mult timp 🙂
Am plecat sambata dimineata 04.09.2010 cu rapidul de 05.30 din Gara de Nord mai multi prieteni catre munte, iar din Busteni eu impreuna cu Mihai Cernat, un bun amic si un bun cunoscator al zonei ce urma s-o parcurgem, pornim catre Valea Cerbului, locul de unde vom intra in Ace.

Traseul este cotat 2A, iar ca materiale s-au folosit 4 bucle, o coarda de 50m, doua anouri si bineinteles dispozitiv de rapel.

Parcurgem o buna parte din Cerb, trecem si de Brana Mare a Morarului, si iata-ne si la baza Acelor. 🙂

Pe Brana Mare


In apropierea intrarii in traseu


Flori de colt.. le gaseai pretutindenii pe traseu. Nu cred ca am vazut vreodata atat de multe la un loc.


In apropierea Acului Mare


Pe Creasta Ascutita


Mihai si Creasta Ascutita in fundal


Rapelul de pe Acul Mare


Deja suntem baza Degetului Rosu. din pacate vremea se cam strica, dar eram pregatiti sufleteste pentru asta.


Catarerea pe Degetul Rosu
Am gasit si caietul de impresii bine ascuns sub niste stanci, l-am luat l-am citit ne-am semnat si am l-am pus repede la loc deoarece deja se pusese serios pe ploaie.


Acul Prelungit si Acul Crucii.
Am inteles ca de obicei ACul Prelungit nu se prea face, dar Mihai a preferat sa o luam matematic (si foarte bine a facut deoarece mi-a dat sansa sa aflu ce inseamna expunere 100% – alaturi de rapelul de pe Degetul Rosu, portiunea de la iesirea de pe Acul Prelungit te poarta exact deasupra haului din Rapa Crucii). Exista o portiune mai delicata deoarece iesirea din Acul Prelungit presupune traversarea unei creste scurte si inguste, extrem de expuse – coarda fie ramane in varful acestei creste in timp ce partenerul e in strunga de dinaintea Acului Crucii, sau cade intr-una din parti.


Acul Crucii – de departe pare infiorator, dar traseul aici este bine asigurat (la noi,in speta la Mihai care mergea cap, a fost o situatie mai delicata avand in vedere ca ploua si stanca era uda – ce sa zic macar nu batea vantul :D).


Pe Acul Crucii.


Mihai 🙂


Aici eram la iesirea de pe Acul Crucii. Mai fusesem aici si asta iarna, cand la iesirea din Rapa Crucii, am ales sa traversam pe sub Ace pentru a ne putea continua drumul catre Vf Omu. Atunci am facut asta din cauza vantului puternic, dar nu as mai face-o deoarece expunerea este destul de mare (asta iarna).

Mai avem Acul Mare si gataa.

🙂


mihai


Acele invaluite in ceata – o priveliste deosebita.

La intoarcere am coborat pe o sistoaca in Cerb.
din momentul intrarii in traversarea acelor, traseul ne-a luat 2h si jumatate.
ce mai, a fost o tura exceptionala si vreau sa-i multumesc lui Cernat pt ca a facut totul sa para usor. Un partener exceptional!

Publicat în in tara | Lasă un comentariu

Partea a treia – Santa Cruz Trek si Quitaraju

Aceasta ultima parte e calatoriei noastre este una despre care imi aduc aminte cu multa bucurie . Bucurie pentru ca am reusit sa vad in realitate cele mai spectaculoase peisaje montane de pana acum pentru mine.

incursiunea incepe in acelasi taxi prafuit, cu care am mers cam doua ore pana la intrarea in traseu. Punctul de plecare se numeste Cochapampa, un mic satuc cocotat la 2800 de m, ale carui case sunt toate varuite cu sloganuri electorale in intampinarea alegerilor ce vor avea loc anul ce urmeaza. Oamenii la fel de primitori cum fusesem obisnuiti pana atunci.

Tinta urmatoarelor doua zile: tabara de baza Alpamayo la 4300m altitudine. Am parcurs astfel o parte din Santa Cruz trek, traseu afkat pe lista preferintelor majoritatii excusionistilor veniti in Peru din motive de usurinta de parcurgere a traseului, dar si pentru varfurile de legenda care „defileaza” pe marginea vaii.

intrarea in Santa Cruz Valey

Parte de trekking este destul de lunga, aproximativ 20 de km, fiind impartita in doua segmente: Cashapampa – Llamacoral si Llamacoral – Tabara e Baza Alpamayo.
Din Cashapampa, la fel ca si din Pashpa, pot fi inchiriati magarusi care sa ajute la transportul bagajelor (5 soles/ magar, 15/arriero).
Avand in vedere ca Huascaranul era inchis in acest sezon, traseul spre Alpamayo era destul de aglomerat

Traseul porneste de la o altitudine mai mica in comparatie cu ceea ca facusem pana atunci – sub 3000 m, ceea ce facea ca vegetatia sa fie adaptata temperaturilor crescute – multi cactusi 🙂


magarusii care coborau de pe munte

Drumul este unul lin, placut, si ofera panorame spectaculoase, se pot vedea cascade pe versantii ce insotesc urcusul, singura problema fiind caldura extrema.

Llamacoral 3600m- loc de campare, amenajat de o familie de pastori peruani, care ofera turistilor servicii de inchiriere magarusi, mancare si bautura la preturi accesibile.

Nevado Taulliraju –
O particularitate a acestui loc este ca bate vantul foarte tare si este destul de frig, de aceea dupa o masa calda si doua ceaiuri de coca, mergem la culcare.

A doua zi, avem parte de o vreme splendida, si un urcus relaxant pana in tabara de baza Alpamayo la 4200m. Dupa stransul corturilor si mic dejun nu intarziem plecarea, deoarece ziua avea sa fie una torida, si preferam sa ne bucuram cat mai mult de racoarea diminetii.

Surprizele zilei au fost cele doua lacuri pe langa care am trecut (superbe!), faptul ca am vazut un condor in libertate (desi de departe ce-i drept) si varfurile pe care le puteam zari de dupa peretii vaii. Erau varfuri despre care citisem mult, vafuri pe care le studiasem doar in poze, iar faptul ca acum se desfasurau in intreaga splendoare sub ochii mei, ma coplesise. Atata maretie rar iti este dat sa vezi 🙂


eu si Nevado Caraz in fundal

Laguna Jatuncocha

Quitaraju – 6036m

Dupa 4 ore de mers ajungem la baza pantei care avea sa ne duca in tabara de baza. A fost frumos momentul in care am vazut prima data Alpamayo; dintr-odata, ca de nicaieri, apare dupa un mic delusor o piramida impunatoare de gheata. Ceea ce vedeam noi era fata nevazuta prea des in poze a varfului.

Poza cu Alpamayo

In tabara de baza, erau multe coturi, atmosfera linistita si oameni bine dispusi. Avem grija sa ne pregatim tot echipamentul, iar a doua zi pornim in jurul orei noua catre tabara de pe morena.

Urcusul este sustinut, dar repede parcurs, astfel ca dupa trei ore ne gasim cu corturile puse, savurand perisajele spectaculoase.

atmosfera de pe morena

Infundal Artesonraju – muntele Paramount

Urmatoarea zi, plecam la ora 8 catre Camp1, durata estimata a urcusului fiind de aproximativ 4 ore.
in sfarsit iar zapada!!!

Se urca fara prea multe ocolisuri, ultima portiune pana in saua care desprate fata muntelui pe care ne aflam de Camp1, avand inclinatie mare.
pozele spun mai multe

Ajungem in tabara destul de obositi, dar ne insufletim repede la o analiza mai atenta a peisajului.

Famosul bergschrund in Alpamayo

Ce iti poti dori mai mult?

Quitaraju

din pacate vremea se cam strica, si din ceea ce ati vazut mai devreme, devine…


cam asa… asta e ma gandesc eu… ghinion.

Si cam asa a fost pana a doua zi… a nins destul de mult, asta fiind o adevarata problema pentru urcarea Quitaraju.
Am plecat totusi dimineata la ora doua catre varf… eram cuprinsa de emotie pe care nu o simtisem pana atunci (traseul este D-, cred si eu ca aveam emotii)
Urcam bine cam doua ore, eram convinsa, stiam ca trecusem de jumatatea traseului, insa mi se face rau si simt ca nu mai pot continua.
Probabil faptul ca nu apucasem sa fac o pauza in ultima saptamana si-a spus cuvantul asupra mea.
A fost greu sa iau decizia de a ma intoarce, este greu si acum sa vorbesc despre asta 🙂 Mi-am dorit mult de tot sa ajung acolo, si iata-ma nevoita sa ma intorc. Dar totusi continuarea nu ar fi fost o varianta deoarece o greseala pe un astfel de traseu nu poate avea decat urmari tragice. Oricum… o sa ma intoc mai devreme sau mai tarziu acolo.

Si asa ma intorc in tabara, si dupa cateva ore de odihna pornim drumul de intoarcere catre Tabara 1.

Artesonraju

Plecare… EI DAR CUM ORICE AVENTURA DESCHIDE PORTILE CATRE VISARE… CINE STIE CE NE REZERVA ANUL CARE VINE :p?

Ei si dupa o zi de la coborarea din Camp 1 ajungem in Huaraz, unde mai stam o zi, iar apoi plecam in Lima. Acolo mai stam 3 zile, vizitam muzee, manastiri, gradina zoologica si coasta, iar apoi plecam spre casa.

ne-am simtit extraordinar!!!

Publicat în iesiri in afara | 2 comentarii

Partea a doua – Valea Ishinca – Ishinca (5550m)si Tocllaraju (6032m)

Iata ca ca dupa doua zile petrecute in Huaraz, deja ne vedem in taxiul care avea sa ne duca spre Valea Ishinca. Plecam din Huaraz pe la 09.30, si intr-o ora jumate’ ajungem la punctul de plecare spre Valea Ishinca.

Huascaran Sur

Drumul nu este lung, dar plin de praf. Am pornit de la 3500 m si am facut aproape 4 ore pana la 4350m, altitudinea taberei de baza. Pentru intrarea in Parcul National Huascaran se plateste un bilet de 65 de soles valabil 30 de zile.
Ne punem corturile ,ne facem deja planuri pentru maine si mancam :). In tabara sunt ceva corturi, dar nu e foarte mare aglomeratie. Eu ma simt foarte bine in ciuda altitudinii, insa Daniel nu are acelasi noroc ca mine.
A doua zi urma sa plecam spre un varf de aclimatizare, Ishinca, de 5550 m, fara dificultati tehnice. Drumul pana acolo este lungiar diferenta de nivel este de 1200 m.

Privelistea taberei de baza (in partea stanga a imaginii – vf Tocllaraju)

Refugiul Ishinca

In zona exista si un refugiu, cel din poza de mai sus, unde se poate sta cu 15 dolari pe noapte in conditii foarte bune. Mai exista unul la 5000m, in apropierea varfurilor Ishinca si Ranrapalca, care poate fi folosit in cazul in care vrei sa faci Ishinca, dar nu agreezi sa urci cei 1200 de m dintr-o singura bucata.

A doua zi ne trezim pe la ora 02.00. Pe traseu am pornit doar eu si ghidul Raffaelo – Daniel se simtea rau. Vremea era excelenta, afara era destul de frig, si de pe morena ii puteam vedea pe cei care incercau Tocllaraju. Ma rugam sa avem si noi parte de asa vreme faina. Ne-am intalnit cu doi argentieni care aveau acelasi plan ca noi. Ii depasim, urmand ca la intoarcere sa aflam ca au renuntat la traseu din cauza ca se simteau rau de la altitudine – asta a facut ca noi doi sa fim singurii pe varf in ziua respectiva. Morena este lunga si sinuoasa, si altitudinea deja isi spunea cuvantul asupra mea penru ca ma incercau oaresce ameteli.

Fata nordica a Nevado Ranrapalca 6162 m (rutele de pe aceasta parte sunt cotate D si D-,iar pericolul caderii de pietre este foarte mare. In urcarea noastra catre Ishinca am vazut bolovani destul de mari desprinzandu-se din perete)

M-am bucurat ca am ajuns in sfarsit pe ghetar, insa nu ma bucuram cand simteam si auzeam cum crapa gheata sub mine (asta din cauza incalzirii – se auzea tot felul de pocnituri dubioase in gheata). Oricum dupa inca vreo ora jumate de mers pe buza crevaselor, ajungem la panta somitala, acoperita de zapada, cu o inclinatie de aprox 50 de grade

Tocllaraju


Traseul catre varf 🙂

Parcurgem rapid cei 50m, uit parca de ameteli , si iata-ma pe varf :).

Cu Nevado Ranrapalca

M-am bucurat ca am ajuns pe Ishinca. Era cel mai inalt vf pentru mine la momentul acela, pana atunci ajunsesem doar pe Mont Blanc si pe cele mai inalte din Balcani. Ma bucur si acum si sunt recunoscatoare pentru vremea buna si pentru priveliste. Pe Tocllaraju am avut o vreme ingrozitoare.

La coborare am continuat pe partea sudica a muntelui, traversand catre Ranrapalca.

Coborarea de pe Ishinca.

Nu prea ma bucura coborarea… iar morena luuunga, si caldura f puternica. Oricum ma bucuram foarte mult ca reusisem sa urc la 5550m, ca ma simtisem acceptabil, ca ma miscam bine, si ca nu aveam deloc dureri de cap. Toate astea veneau ca o confirmare pentru ce urma.
In tabara de baza ii dau veste lui Daniel si aflu ca si el urcase singur pana la 5000m , desi se simtise cam rau. dupa-amiaza deja se simtea chiar ok Super 🙂

A doua zi … pregatim echipamentul pentru ascensiunea pe Tocllaraju si ne odihnim. Mergem si in refugiu unde ne bucuram de cartile si revistele cu speficic montan pe care cei de acolo le tin pentru turisti. Foarte primitori si amabili, zambitori si pusi pe glume oamenii de acolo.

A treia zi mancam ceva si pornim pe morena. Nu asa de lunga ca cea de la Ishinca, dar mult mai sustinuta. Pe la 4700m cerul se acopera si incepe sa ploua. Din pacate aceasta fereastra de vreme proasta avea sa dureze inca doua zile.
Ajungem rapid in tabara de pe morena (Campo Morena) si ne punem cortul pe o lespede de piatra. Privelistea este inedita… nu am vazut niciodata un ghetar atat de fragmentat si atat de multe crevase. In plus aveam ocazia sa vad si sa aud avalansele cazand din perete, chestie care ma facea sa-mi pun ceva intrebari.


Je 🙂

In tabara ne-am intalnit cu 3 spanioli ff vorbareti care aveau acelasi plan cu noi. Incercasera pe Ranrapalca, dar dupa 2 lungimi au decis ca e prea periculos, si s-au intors pentru Toclla (varianta prescurtata agreata de localnici).

Planul era facut : ne trezim la 2 plecam la 2.30. Noaptea la aproximativ 5000 de metrii nu a fost foarte friguroasa. Nu m-am putut odihni bine in schimb. Posibil de la altitudine, dar totusi cred ca de la emotii. Ne trezim la 02.00 si avem parte de o surpriza neplacuta, cel putin spus… afara ningea si era ceata. Ce sa zicem… am vazut si mai rau… macar nu bate vantul, asa-i? 🙂 Ii vedem pe spanioli cum pleaca. Noi aveam sa plecam la o ora dupa ei.
Dupa ce pornim din tabara, ajungem imediat pe zapada, ne punem coltarii si ii dam bataie. Urmeaza o panta sustinuta de zapada care avea sa ne conduca sus pe ghetar. Ajunsi sus, am coborat putin, si a inceput slalomul printre crevase. Raffaelo ne spunea ca muntele se schimbase mult de anul trecut, se crevasase puternic, si traseul suferise modificari. Chiar si el era foarte surprins de vremea atat de proasta. Practic nu am putut sa fac nici o poza… imi puteam fotografia bocancii si coarda.
Urmeaza pante sustinute si lungi, la capatul fiecareia aflandu-se portiuni cu bergschrund-uri si crevase. Deja ii depasisem pe spanioli, cand dupa cateva ore bune de urcat si sarit crevase ajungem la baza peretelui care avea sa ne duca pe varf: doua lungimi, gheata la 65, iar sub varf inclinatia crestea peste 65. Din motive nestiute cei trei catalani au renuntat sa mai urce pe varf.
Eram obosita, si imi era cam frig, dar cand am inceput sa urc panta nu ma aveam nimic. Pana sus am auzit doar vocea lui Daniel care imi striga ca fusese lovit.Deasupra noastra era o echipa de americani care plecasera pe la 12.30 din tabara de baza, facusera varful, si amenajau un Abalakov pentru rapel. In munca lor eliberau bucati de gheata, si una mai marisoara il lovise pe Daniel in fata si ii sparsese buza.

Am mai urcat cativa metri si am ajuns pe varf!! Eram super fericita ca am reusit desi nu a fost un traseu usor.Ma cam durea stomacul de la un energizant mai dubios cumparat din Romania, si ajunsa sus mi s-a facut rau. Mi-a trecut repede oricum.

Vremea continua sa fie proasta, inca ningea, ceata, asa ca pozele nu sunt nici pe departe frumoase pe cat ar fi putut sa fie. Ghinion ce sa fac?
Urmeaza coborarea: aveam doua corzi de 50 la noi, asa ca am facut 2 rapeluri pana jos, dupa care a coborat o foarte lunga intoarcere… cel putin asa mi s-a parut mie 🙂
Am ajuns in tabara de pe morena, am suportat ninsoarea in cort timp de doua ore in care ne-am straduit sa dormim putin. Dupa aceea am continuat catre tabara de baza, unde speram sa am un somn mai consistent.

Urmeaza..

Publicat în iesiri in afara | 4 comentarii

Cordillera Blanca 2010

-Prima parte-

La iesirea asta visez de foarte mult timp. Planurile au inceput sa ia forma in decembrie 2009, cand am facut rost de o sponsorizare care sa ma ajute sa plec. Visul meu era sa ajung pe Huascaran (6768m), cel mai inalt varf din Peru, si cel mai inalt din zona ecuatoriala. Astfel, iata-ma pe 02.07.2010 in Otopeni in asteptarea avionului. Echipa: eu si prietenul meu Daniel:) Dupa o escala de 2 ore in Amsterdam si inca vreo 12 de zbor peste Atlanic, am ajuns in Lima – orasul ceturilor eterne – pe la 19. Am fost surprinsa de trafic (aglomerat, condus haotic, semnalizare cu mana pe geam, si claxoane asurzitoare) si de ceata, despre care aveam sa ma conving mai tarziu ca foarte rar paraseste cerul orasului. Seara o petrecem la Hostal Espana, un loc curatel, ieftinel, decorat in stil in vechi, cu o terasa faina si doi papagali vorbitori foarte mari… ca lumea. daca e sa mergeti in Peru, stati acolo, e ok, se pare ca e optiunea multor turisti ce trec prin Lima. Ruta pe care aveam sa o urmam in planul initial era urmatoarea: LIMA- HUARAZ, din Huaraz sa mergem in Valea Ishinca pentru aclimatizare si pentru a face 2 varfuri, si dupa intoarcerea in Huaraz sa plecam prin satul Musho catre Huascaran Base Camp. Din Lima pana in Huaraz am facut 8 ore cu autocarul, in intervalul asta urcand de la 50 m cat are Lima, la 4000m cat are pasul care avea sa ne conduca spre Huaraz 3090m.

aceasta este pensiunea la care ne-am cazat in Huaraz : Edward’s INN . Proprietarul a fost ghid montan, si ne-a ajutat cu multe sfaturi in ceea e priveste traseele pe care aveam sa le facem.

Una din strazile principale din Huaraz – in fundal Huascaran Sur (6768m, conf unor masuratori recente 6748m), in planul apropiat, iar in spate Huascaran Norte(6655m) . Spre dreapta e Chopicalqui (6354m)

Prima zi in Huaraz a debutat cu o tura pana la Laguna Churup ce se afla la baza Nevado Churup (5493m). Din Huaraz am luat un taxi (al naibii de scump..vreo 30 de dolari) pana la Pitec (3850m) si apoi la picior pana la Churup (4600m). Urcarea m-a cam ametit putin, insa fara dureri de cap, sau alt fel de suferinte. Astfel dupa vreo doua ore de mers, intr-o caldura innabusitoare, ni se desfasoara in fata ochilor asta:
<

frumos asa-i? 🙂
Deja aici gasim racoarea mult ravnita, ne bucuram de peisaj un sfert de ora, si apoi pornim catre Huaraz, fiindca deja a doua zi urma sa ne pregatim bagajele pentru Ishinca. Habar nu aveam de ceea ce o sa ne astepte…

Publicat în iesiri in afara | 2 comentarii